Cineva probabil se întreabă: e chiar așa de greu să scrii o postare despre Melfi? Unde este? Ce se poate vedea acolo?
Ei bine, nu mă veți crede, dar acest articol este fructul unei nașteri de tripleți. E de necrezut ce este de văzut în acest orășel italian, din regiunea Basilicata, în periferia orașului Potenza, în extremitatea nordică a regiunii. Nemaivorbind despre împrejurimi, cărora le vom dedica o altă zi. Dacă nu ne credeți, vom încerca să vă povestim de data aceasta pe puncte, ca să nu ne rătăcim.
CASTELUL LUI FEDERICO AL II-LEA DIN SUEDIA
Cel mai bine e să începem de aici, de la turnul principal al castelului, care domină centrul istoric al orașului, și care găzduiește, în interiorul său, un muzeu de o rară frumusețe: Muzeul de arheologie din Melfese. Este impresionant cum în interiorul său pot fi găsite obiecte din secolul V înaintea erei noastre, intacte, ca și cum ar fi fost făcute ieri. Elemente extraordinare, care fac parte din diferite comori funerare găsite în morminte săpate în zonă. Este o adevărată lecție de istorie antică în direct în care pot să fie observate chiar și arme, armuri, și, cel mai important, la parter este Sarcofagul lui Rapolla, din al doilea secol al erei noastre, element din marmură care ar fi găzduit resturile nobilei Emilia Scaura. Demn de invidia altor muzee mult mai lăudate din mărețe orașe italiene. Păcat că este puțin promovat pentru ceea ce merită.
Foarte frumos, de asemenea, anturajul castelului, mai întâi normand, apoi șvab (căruia i-a făcut importante modificări Federic II Hohenstaufen), în fine angevin și trecut prin mânile diferitor familii până la familia Doria. Această cetate cu zece turnuri a fost timp de secole un centru strategic pentru politică și afaceri: Melfa este plină de palate domnești, anume din motiv că multe familii se mutau aici, într-o piață decizională importantă. Știați?
Un sfat: în afară de intrarea actuală, sosiți la castel urcând de pe cărările care trec pe biserica octagonală a Sfântului Lorenzo. Priviți în jos și veți vedea un coborâș vechi, unul care în realitate trebuia să fie mai modest, astfel încât inamicului să îi fie mai greu să îl găsească…
BIROU TURISTIC? AJUNGE SĂ TOT ÎNTREBAȚI DE TRECĂTORI…
Nu vă speriați dacă nu găsiți ghizi turistici, birouri de turism, recepții turistice tipice pentru orașele mari. Aici totul funcționează într-un mod mult mai simplu. Nu vă rușinați să întrebați de trecători, veți fi mereu ajutați. În plus, printre atâția oameni, întotdeauna veți găsi persoana potrivită. Ca la tutungeria Il regalo: poftim, considerați totul ca un birou turistic de primul nivel! Vă vor ajuta în privința locurilor, persoanelor care pot fi contactate și vizitate. Aici, de fapt, întotdeauna cineva are cheile pentru a deschide cuferele cu comori ascunse (vezi următoarele două capitole scurte) și, o dată interceptați posesorii, orașul va deveni al nostru!
Melfi poate fi hoinărită la infinit: o frumoasă catedrală și palatul episcopiei, muzee, ca acela de la Palazzo Donadoni, statui curioase a copiilor care se joacă, un frumos palat care astăzi găzduiește Pro Loco, dar care, cândva, era primăria… fiecare stradelă oferă câte o surpriză și acolo tot sunt necesare cheile lecturii. Precum: de unde se cumpără tipicele Calzoncelli, poate în niște cuptoare care nu au nici măcar un semn distinctiv sau indicator, pentru că localnicii și așa știu unde acestea se află! Dacă puteți, duceți-vă pe strada Sant’Antolino unde odihnesc picturile murale pe care, la Melfi, niciodată nu te-ai fi gândit să le găsești. Apoi coborâți și vizitați Porta Venosina, tocmai aceea care dă spre oraşul Venosa, una dintre principalele accese spre centrul istoric al oraşului. Iar pe strada care duce la castelul normand, opriţi-vă, dacă puteţi, la Muzeul Tradiţiei Ţăranului, pe care l-au deschis Lina Moscaritolo şi soţul său Michle Marmora, o operă de voluntariat pentru a nu pierde marea tradiţie a acestor pământuri.
O BISERICĂ OCTAGONALĂ UNICĂ
Am menţionat mai devreme Biserica Sfântului Lorenzo. Şi aceasta merită să fie vizitată, iar pentru aceasta, adresaţi-vă domnului care locuieşte vis-a-vis. dumnealui are cheile, şi el o gestionează. De fapt, aici se organizează slujba doar o dată pe lună, şi nu are un preot anume. Dacă veţi avea puţin noroc, nu sdoar că o va descuia, dar şi vă va povesti cu lux de amănunte totul despre istoria acesteia, destul de tulbure, marcată de cutremure de pământ, precum şi de diferite evenimente care i-au schimbat înfăţişarea, până la restaurarea recentă. E frumos să vezi cum au fost lăsate sub sticlă rămăşiţele fundamentelor antice: pare să fi fost descoperită, în timpul lucrărilor de restaurare, şi o fosă comună, împreună cu un alt mormânt, de data aceasta nobil.
Surpriză: când vă va conduce în localul destinat camerei de baie, veţi descoperi că lavoarul e din vremuri destul de îndepărtate: să fi fost, oare, vreun vas destinat pentru botez? Nu avem de unde să sștim, și nu există dovezi documentale la moment, dar domnul cu cheile, care se definește ca fiind un colecționar de texte și broșuri despre istoria localității Melfi, ar pune mâna în foc…
O BISERICĂ RUPESTRĂ CARE TREZEȘTE INVIDIA MATEREI
Cireșica de pe tort: biserica rupestră la ieșirea din localitate (lângă cimitir) dedicată Sfintei Margherita din Antiochia și de origine bazilitană. O adevărată minune, decorată cu fresce din 1200, perfect păstrată. Alături de Sfânta Margherita, mai sunt încă doi sfinți, Petru și Pavel, iar deasupra Iisus Pantocrator cu adevărat unic, întrucât e fără barbă, binecuvântând conform ritului grecesc. În această biserică, de fapt, au conviețuit, cumva, atât ritul grecesc, cât și cel creștin. Vizită făcută cu Pro Loco ne-a permis să descoperim toate secretele acestei biserici rupestre, bine explicată în spotul video ce urmează. În anumite momente, frumusețea și stilul ne duce cu gândul la Ravenna.
Într-un mod deosebit frapează pictura în care se vede Federic al II-lea, în unica reprezentare existentă în ziua de astăzi, vorbind cu morții. Este vorba despre primul caz în istorie, despre care se cunoaște, ce reprezintă o întâlnire picturală cu cel de dincolo, care nu e foarte agreat de către sfinți, sau cu alte figuri legate de cultul creștin. Mergeți cu o cameră reflex și cu un trepied, veți face niște poze pe care le veți ține minte chiar și la o vârstă îdepărtată. Și în acest caz, luați legătura cu doamna Lina (cea din spotul video), sau cu soțul dumneaei, domnul Michele.
PEȘTERA COPILULU DIN “MIE NU MI-E FRICĂ”
Credeți că am terminat aici? Nici vorbă! Dacă noi am fi urmat toate sfaturile, am fi trebuit să organizăm o săptămână de concediu doar pentru a vizita Melfi! Dar, la încheiere, ne-au sfătuit să mergem la Foggianello, pentru a vedea nu doar casele săpate într-o rocă de origine vulcanică, dar chiar și o peșteră (se vede pe stradă, puțin mai departe de Restaurantul Farese, pe stânga, în direcția lacurilor din Monticchio), unde a fost filmată ultima scenă din filmul “Mie nu mi-e frică” de Gabriele Salvatores. Am montat fotografia noastră cu cea din film, pentru a o arăta și mai bine!
(Se aduc mulțumiri Cristinei Rus pentru traducerea în limba română)
Leave a Reply